Bucuria unui nou început

Fotografie de Ben Mack pe Pexels.com

joi, 14 ianuarie 2021, 22:07

Azi a fost acea zi în care am simțit cum, pentru prima oară, o idee a încolțit la mine în minte. În suflet se cuibărise de ceva  vreme, dar în minte nu avusese încă posibilitatea să ajungă, căci poarta a fost până acum tot închisă. Abia de câteva zile am perceput o deschidere ca și cum, odată cu zăpada care se topește și picură pe streașină, zidurile înălțate de convingerile mele cum că „eu nu știu ce vreau să fac cu viața mea” au început să se năruie încet încet…Doamne, în sfârșit! Ce bine e! Să pot simți – nu doar declara – că am de acum un reper, o direcție către care mă îndrept. Știu că am găsit ceva bun în mine, ceva ce mă reprezintă și ceva ce ar putea aduce beneficii și altora.

Acum tot ce trebuie să fac e să țin de descoperirea mea și, mai ales, să îi dau o formă exterioară. Am discutat azi cu o singură persoană despre planul meu, ca să îi cer mai degrabă o părere despre cât de fezabil i se pare. Dar atât, nu mai vreau să spun prea mult despre el, căci am impresia că s-ar pierde din conținut și din elan. Ca și cum s-ar disipa o parte din idei și entuziasm cu fiecare persoană care ar afla și poate și-ar da cu părerea, în mod involuntar.

Nu neg că îmi este și frică să zic cuiva…îmi e frică oricum și să zic, chiar și să gândesc despre el. Căci am avut de-a lungul timpului atâtea idei și niciuna nu a prins contur, mereu dezertez înainte chiar să am măcar un plan care să aducă ideile în structură. În fine, am învățat despre mine că nu am prea știut să fiu consecventă cu lucrurile pentru care nu fusesem crescută, adică în clipa în care simțeam că nu am validarea familiei mă auto-sabotam și abandonam pe parcurs.

Și am mai învățat că am de lucru și la capitolul responsabilitate și activare a voinței interioare! A determinării și a realizării că orice idee, pentru a fi un succes, are nevoie de muncă în spate. Iar eu trebuie să fiu cea pregătită să o înfăptuiesc. Mărturisesc că de dimineață îmi zboară în veselie tot felul de noțiuni prin minte, am notat liniuță după liniuță și încă nu se opresc…E ca și cum curg din mine, vor să iasă la lumină. Iar eu încerc să le mai temperez, încerc să le dau o structură. Dar mai simt și cum, pe lângă idei, apar și gânduri de îndoială, provocări, probleme prematur create, și frica că nu voi putea duce la bun sfârșit nici acest proiect. Pentru că nu am făcut-o până acum și mi se pare ireal să gândesc despre mine ca o persoană care chiar a realizat „x” lucru.

Însă încerc să pun toate aceste temeri la o parte. Chiar și ideile le mai stăvilesc, căci am ajuns în mintea mea la al 3 – lea an de derulare a proiectului deja și momentan e nevoie să încep cu începutul și cu pași mici. Să fac un prototip, să cer un feedback de la prieteni. Să fac niște calcule. Dar sunt atât de fericită! Atât de încântată că am venit eu cu inițiativa, că am încredere în mine suficient încât să mă las să visez și să îmi spun mie că pot realiza tot ce vine din inimă, întru bucuria mea și a celorlalți!

Câte am putea face dacă ne-am permite cu toții această libertate de creare! Dacă ne-am da mai des frâu liber, fără să ne găsim atât de multe scuze. Dacă am lansa ideea și am lăsa lucrurile să se așeze organic, natural.

Simt cum, în timp ce scriu toate astea, mă încearcă atât entuziasmul, cât și nesiguranța. Acel sentiment imediat următor exuberanței, când după ce te lasă acel val de hormoni îți dai seama unde ești și cât mai ai de fapt de parcurs. Și e riscul să te dezamăgești! Iar eu nu am știut niciodată să fac față dezamăgirilor, de aceea mă întreb și acum – oare voi fi suficient de puternică încât să cred cu tărie în drumul meu? Oare sunt suficient de conștientă că poate voi întâmpina la început greutăți, că poate lucrurile se vor porni mai greu? Oare sunt suficient de pregătită să fac față celor din jur, întrebărilor lor, neîncrederii lor?  Nu am idee cum să răspund la toate astea. Dar, vorba unui om înțelept, nu vei afla decât făcând, trăind, creând.

Așa că, încerc să nu mă mai gândesc prea mult. Doar să îmi fac planul, și apoi să îmi setez primul pas. Apoi după ce acesta e făcut și aplicat, trec la al doilea. Apoi la al treilea și tot așa, până când peste ani mă voi uita înapoi și voi realiza că am reușit! Sunt eu cea care a dus planul la bun sfârși. Sunt eu cea care a depășit obstacolele, cea care a fost adaptabilă, inventivă, cea care a crezut în visul său mai mult decât în orice programe vechi care îi rulau în minte…

Și poate așa, de data asta, mă voi lăsa purtată de bucuria unui nou început. Căci îl merit. De fapt, acesta e primul și singurul meu debut autentic pe scena Vieții! Așa că îl voi trata ca atare și mă voi comporta ca cel mai receptiv și tolerant public pe care îl pot concepe.

A.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: