O zi din octombrie

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

vineri, 9 octombrie 2020, 14:10

O zi ca oricare alta și totuși… Cred că este prima zi din viața mea de mamă și prima zi din viața mamei mele  – ca bunică – când am ieșit doar noi două la prânz să mâncăm, fără grabă, fără să ne uităm la ceas, fără să ne pese de altceva decât de cerul incredibil de albastru și fluturii albi care culeg ultimele picături de nectar din anul ăsta. Și am stat doar, am savurat căldura încă puternică a soarelui, am povestit, ne-am încurajat, am glumit și am simțit o solidaritate pe care sincer nu cred să o mai fi simțit până acum.

Noi nu am fost neapărat foarte apropiate până să îi am eu pe copii – cel puțin nu acel gen de apropiere în care puteam să îi povestesc orice. Eram într-o relație normală, aveam câteva puncte de interes comun, dar eu mereu simțeam o distanță, probabil generată de faptul că, cel puțin în aparență, suntem foarte diferite. Eu sunt mică de înălțime, cu părul șaten și ochii când gri, când albaștri-verzui. Și mai rotundă. Ea, în schimb, e prototipul unei grecoaice din mitologie: înaltă, păr brunet, ochi căprui închis, zveltă. Nici ca fire nu prea semănăm. Eu visătoare, sensibilă, mai statică, indecisă, influențabilă. Ea hotărâtă, foarte energică și activă, vorbăreață și sociabilă. Uneori și eu simt că manifest toate aceste trăsături ale ei, dar alteori simt că suntem la ani lumină distanță. Ea e genul foarte îngrijit, niciodată nu o vezi cu unghiile nefăcute, cu părul nevopsit la rădăcini sau cu hainele mototolite. Eu, în schimb, mă simt cel mai bine de cele mai multe ori desculță și cu pământ sub unghii. Bine, pentru că trăiesc totuși în lume, hai să zicem că mă veți vedea totuși încălțată și pieptănată, dar cu un stil mult mai puțin pretențios – mai degrabă ales la întâmplare, în funcție de starea mea de spirit din acea zi.

Și totuși sunt zile în care lumea ne zice că semănăm că două picături de apă. Avem aceeași formă a ochilor, a feței, a buzelor. Într-o poză alb – negru unii ar avea dificultăți să ne distingă, dacă acea poză ar fi fost făcută la vârste apropiate bineînțeles. Sau în zilele în care eu port rochii și mă dau cu ruj. E acel ceva prezent în mine care aduce a ea. La fel cum mie mi se spune că mă regăsesc în minunea mea creață, de 5 ani. Nu degeaba probabil se zice că orice mamă își implantează o bucată din ființa ei în trupul micuței făpturi pe care o poartă în pântec timp de 9 luni…

Poate că e tocmai acel ceva, care ne-a unit cu un fir invizibil atâția ani, care ne-a readus azi laolaltă, pe acel ponton de pe malul Crișului. În toți acești ani – mă refer la perioada adolescenței și studenției mele – am avut fiecare drumul ei care nu s-a intersectat decât în clipa când eu am devenit la rândul meu mamă. Și chiar scriind aceste rânduri întrevăd sensul acestor lucruri…Căci mama mea este și mama copiilor mei, parțial. Se știe deja, din punct de vedere științific mă refer, că bunica e cea care poartă și ea timp de câteva luni (4 sau 5 luni, nu îmi amintesc exact) pruncul în pântecul său prin aceea că ovulele viitorului său copil – adică mama nepoților ei – se formează prin trimestrul al doilea de sarcină. Deci practic copiii mei, care s-au născut din acele ovule, au o parte de ființă a lor care s-a dezvoltat când eu creșteam înăuntrul mamei mele. Iar eu la rândul meu provin din acel ou care s-a dezvoltat prima și prima oară în pântecul bunicii mele. Și tot așa, de la bunica la străbunica la stră-străbunica până la prima Mamă, Mama Primordială, a noastră, a tuturor. Una dintre cele mai frumoase realizări despre sarcină, nu! Și în lumina acestei realizări am constatat că e firesc ca eu și copiii mei să se simtă mai apropiați de ea. La fel cum și eu probabil mă voi simți mai apropiată de nepoții pe care mi va dărui fetița mea.

Dar revenind la ziua de azi, am realizat pentru prima dată asemănările dintre noi. Acolo unde până acum vedeam doar diferențele, acum mi se pare că suntem cu adevărat mai asemănătoare decât mai diferite – amândouă purtăm pe umeri responsabilitatea copiilor noștri, a familiilor noastre, mai ales în sensul de bunăstarea emoțională. Amândouă ne simțim adesea singure și nevăzute în propriile case, neînțelese de partenerii noștri, ambii pe de-o parte dependenți de deciziile pe care noi le luăm în căsnicie. Ambele cu dorința de a face ce e mai bine pentru copiii noștri, pentru cei apropiați, chiar dacă asta ar fi însemnat o delăsare a propriei persoane. Ambele admirate de cei din jur pentru stilul nostru de viață, dar în același timp cu această imensă greutate pe umeri de a păstra aparențele, de a ține o mască pe față în cea mai mare parte a timpului. Amândouă mult prea mândre și orgolioase ca să admitem anumite lucruri și să ne dăm voie să plângem atunci și cât simțit. Dar azi…azi ne-am dat voie să nu mai fim așa. Să ne bucurăm doar de clipa prezentului. Să binecuvântăm acel moment al zilei, când ne simțeam bine împreună, în siguranță, auzite și văzute. Și s-a născut o apropiere cum nu am mai trăit până acum, ca de la egal la egal, de la femeie la femeie, de la mamă la altă mamă.

Culmea, întâmplarea face că azi e vineri și suntem singure în acest weekend, în sensul că amândoi soții noștri sunt plecați de acasă. Lucru nespecific, mai ales pentru ea. Iar pentru mine un lucru care nu e neapărat nemaivăzut, dar care acum câteva luni m-ar fi făcut să mă simt singură, ușor anxioasă. Dar azi nu. Chiar și asa, eu la casa mea cu copiii mei dragi, ea la casa ei cu florile ei dragi, suntem libere și fericite. Putem trage adânc aer în piept și putem spune că am trăit atât de bine această zi de octombrie. Conștient. Prezent. Deplin.

A.

Later Edit: Culmea, ulterior am aflat că în acea minunată zi de 9 octombrie se sărbătoarea Ziua Bunicilor! Nu știu dacă e o sărbătoare la nivel internațional sau european doar, însă m-a bucurat nespus când am realizat această sincronicitate. A fost ca și cum, în moduri neștiute, Viața ne-a adus laolaltă și ne-a creat acest context de sărbătoare. Căci de sărbătorit aveam multe, pe lângă împlinirea rolului nostru de mamă și de bunică!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: