Ce ar însemna să fim o comunitate

Fotografie de Leah Kelley pe Pexels.com

joi, 8 octombrie 2020, 15:21

În ultimele zile am fost destul de ocupată. Nu am reușit decât parțial să îmi aloc timp mie și gândurilor mele. Dar chiar și așa, în timp ce alergam de colo colo, și-au făcut loc niște idei la mine în cap. Cea mai insistentă dintre ele e și cea care îmi  exprimă una dintre nevoile mele existențiale, o nevoie pe care am simțit-o de când mă știu: aceea de a face parte dintr-o comunitate.

De mică, eu m-am simțit singură în familia mea. Nu îmi explicam până acum de ce. Pur și simplu aveam un sentiment de izolare, de depărtare, care se amplifica mereu în preajma sărbătorilor, în special a celor de iarnă. Atunci când toți prietenii mei se adunau la casele lor, cu familiile, eu îmi doream să plec, să fiu cu ei, să fiu printre ei, în alte case, în alte familii, căci la mine era mereu o apăsare, o stare de neliniște care mă cuprindea negreșit ori de câte ori venea Ajunul Crăciunului. Și e culmea, căci Crăciunul e sărbătoarea mea preferată, am zeci de obiceiuri pe care le practic și de care mă bucur în fiecare an, iar de când o am pe fetița mea – împart cu ea această bucurie. Dar, ca și copil, cu toate că abia așteptam să vină, acele două zile – 25 și 26 Decembrie – erau o povară de care abia așteptam să mă scap. Asta pe de-o parte…Dar, pe de altă parte – căci nimic nu e simplu în ce mă privește pe mine – regretam perioada de dinainte, cu pregătirile și toată agitația specifică acestui sezon.

Parțial acest sentiment de alienare a avut clar de-a face cu faptul că pentru cei din familia mea eram un copil tăcut și nevăzut, neînțeles. Eram mai mult eu cu mine în filmul meu, decât împreună cu oricare dintre ei (* chiar îmi cream povești o droaie, aveam o întreagă lume imaginară unde evadam și mă simțeam cel mai bine). Cred că parțial a avut de-a face și cu acele imagini idealizate și americanizate despre ce înseamnă această sărbătoare. Despre cum se strânge tot omul laolaltă, cum cântă și se bucură, mănâncă împreună și își dăruiesc cadouri. Și, deși făceam de toate din cele de mai sus, era mereu o atmosferă de tristețe, de nepotrivire la noi în casă. Veneau bunicii în vizită, dar parcă orice vorbă schimbată între noi era forțată. Eu cel puțin așa îmi amintesc, îmi era greu și să vorbesc sub privirile austere ale tatălui meu, care mă urmărea și mă apostrofa ori de câte ori făceam ceva mai la stânga sau mai la dreapta decât ar fi trebuit. Sunt sigură că el nu și-a dat seama niciodată de asta, căci și el la rândul lui nu făcea altceva decât să reproducă modelul preluat de la mama lui, dar mie mi-a rămas mult timp în minte și suflet acea atmosferă, pe care cu greu am reușit să o mai rarefiez la noi în familie, după ce au venit copiii.

Soțul meu nicicum nu înțelegea ce e cu mine de Crăciun, de unde această stare neașteptată, această trecere bruscă de la exuberanță la apatie, de ce mă simțeam așa singură și de ce îl stresam mereu cu gândurile mele de a pleca undeva, de a merge la cineva, numai să nu fiu iar la mine acasă. Căci și dacă s-a schimbat locația și participanții, acel sentiment tot a rămas.

Bun, am făcut această paranteză pentru a detalia puțin nevoia mea de a fi printre oameni. De unde vine ea și cât e de timpurie. Și chiar mai înainte de școală îmi amintesc că îmi doream mult să fiu printre oameni, să am companie. Mai apoi, când am crescut, am ajuns la liceu și apoi la facultate, îmi cream în jurul meu mereu un anturaj mare. Îi atrăgeam prin felul meu exuberant și zgomotos, prin faptul că păream mereu deschisă și binedispusă. Și, într-un fel, chiar așa mă și simțeam. Orice ar fi fost, mie îmi era bine atâta timp cât nu rămâneam singură.

Dar toate acestea s-au schimbat în clipa când am devenit mamă. Dintr-o viață trăită activ, înconjurată sub o formă sau alta de prieteni, cunoștințe, familie, colegi, am rămas doar eu și mica mea mogâldeață, mult timp singure, cu mari provocări și o presiune imensă de a nu da greș. Și asta a avut un impact enorm asupra mea, mai ales că nu prea mă cunoșteam pe atunci prea bine și habar nu aveam că am și eu nevoi, darămite care ar fi alea. Am apelat la soțul meu – pauză, am apelat la mama mea – ea a încercat din răsputeri să mă ajute atât de bine cum a știut. Chiar și tatăl meu s-a străduit întrucâtva căci și el începuse deja pe propriul drum de dezvoltare personală și trezire spirituală. Dar cam atât. Nu am avut pe atunci prieteni cu copii de care să fiu mai apropiată și cărora să le cer un sfat, să petrecem timp împreună, să le spun ce simt, să îmi dea o recomandare sau pur și simplu să mă asigure că deși drumul e greu, voi da de capăt.

Cu al doilea copil deja era puțin mai bine, căci reușisem să strâng în jur o comunitate mică, dar extraordinară de prietene mămici pe care le-am simțit mai aproape de sufletul meu decât mulți oameni care mi s-au perindat prin viață ani buni până la acel moment. Erau și ele în același context ca mine, eram din același aluat făcute, vorbeam aceeași limbă, înțelegeam tare bine de unde vin toate emoțiile pe care le simțeam și , cel mai important, eram ascultate fără a fi judecate și susținute fără niciun fel de așteptări. Și asta, după mine, e rețeta succesului în viața unei mame, poate chiar a femeilor în general!

Așa că, m-am întrebat deseori în ultimii ani cum ar fi să transpunem asta într-o comunitate. La început am porni de la noi, pentru noi, cele care suntem cu copiii acasă în marea parte a zilei. Apoi ne-am duce către cele care mai și lucrează, part time sau full time, cele care au copii de școală sau care fac home schooling. Către mamele singure sau mamele care sunt într-un impas în viața lor. Către proaspetele mămici care se nasc o dată cu bebelușul lor și care au atât de mare nevoie de un sprijin în primele luni. Mai apoi am putea încorpora și cuplurile, relațiile de parteneriat care, hai să fim serioși, au nevoie de un model adecvat de parenting ca să funcționeze în timp. Adecvat lor și nu mă refer unui trend anume. Dar ca să ai un model al tău e necesar să vezi la alții, să ai un punct de pornire mai ales dacă la tine în familia de proveniență e cam sărac acest domeniu… Deci am putea include în comunitate și proaspeții părinți, deci și tăticii – poate chiar tătici single, care și ei la rândul lor întâmpină diverse situații și cărora cred eu că le-ar prinde bine să relaționeze cu alți tătici și/sau mămici. Pentru a se înțelege pe ei mai bine, pentru a-și înțelege partenera mai bine. Și mai apoi, am putea aduce laolaltă aceste perechi să facă schimb de păreri, de experiențe, de impresii și de ce nu de lucruri. Hăinuțe, pătuțuri, balansoare, cărucioare etc.etc.etc.! De ce să nu le luăm cu împrumut dacă ar fi de la cine! Ca să nu mai vorbesc despre informațiile valoroase despre hrană, educație, sănătate. Toate astea aduse într-un mediu sigur, unde fiecare să se simtă îndreptățit să spună și să întrebe, să fie ascultat și îndrumat dacă de asta are nevoie…să împartă și să primească, pentru binele tuturor, și nu al individului. Știu că sună idealist. Dar am trăit eu pe pielea mea această experiență, pe o scară mai redusă, și pot să confirm că pe mine m-a scos de multe ori din cele mai negre momente ale mele. Nimic forțat, totul a venit natural, în clipa în care aveam una din noi nevoie se găsea cineva să îi răspundă, să o susțină, să fie acolo. Și acest gând – când te trezești a nu știu câta oară la copilul bolnav în miez de noapte, să știi că nu ești singură chiar dacă atunci așa îți pare – e formidabil! E dătător de putere și face diferența între o mămică obosită, dar care întrezărește și zile mai bune, și o mămică epuizată care simte că a ajuns la capătul puterilor și nu mai are cum să continue de una singură!

Așa că, îndrăznesc să visez la o astfel de comunitate. La o formă de asociere care ar crea un suport pentru viitorii părinții și actualii părinți, care să aducă laolaltă mame și tați, cupluri, vecini de bloc și/stradă, prieteni de-o viață sau proaspăt întâlniți, cu toții colegi de lucru la cel mai fain job de pe pământ!

A.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: